Am fost recent la un campionat de fotbal printre amatori şi pentru prima dată m-am ciocnit de un număr atât de mare de tineri cu tatuaje, cam 30% aveau ceva scris/desenat pe ei, şi asta doar acei la care era vizibil, niciodată nu ştii ce ar putea ascunde hainele. De unde totuşi acest fenoment şi popularitatea lui?
Să începem de la: cum priveşte societatea tatuajele?
Biserica nu prea aprobă:
Legea Vechiului Testament le-a poruncit evreilor astfel: "Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul" (Levitic 19:28). Astfel, deşi credincioşii de astăzi nu se mai află sub autoritatea legii Vechiului Testament (Romani 10:4; Galateni 3:23-25; Efeseni 2:15), faptul că există o poruncă împotriva tatuajelor ar trebui să ne pună şi pe noi pe întrebări. Noul Testament nu spune nimic în legătură cu posibilitatea ca un credincios să îşi facă sau nu un tatuaj.
Dar cui îi pasă de biserică acum?
În acelaşi timp:
Tatuajele sunt foarte populare. Aproximativ 25% dintre cei cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani au cel putin un tatuaj si se pare ca in urmatorii ani proportia va ajunge la 40%. Şi: Aproximativ 65% dintre persoanele tatuate sunt femei. Asta probabil pentru că ele îşi mai fac tatuaje cosmetice şi alte prostioare.
Printre altele, eu având diabet, recent am aflat că sunt oameni care îşi fac tatuaj pentru a informa medicii în caz că sunt inconştient, îmi pare o idee utilă.
Tatuajul acum e pop, comunitatea internet a mai găsit o modalitate de se afişa, şi iar revin la cum priveşte societatea: cândva tatuajul era distincţia prostituatelor şi a puşcăriaşilor, apoi a cântăreţilor şi a starurilor tv/film/scenă, acum e o modalitate de a te exprima. Tristă este partea în care oamenii îţi fac tatuaje fără gust şi apoi, în 2 ani le regretă.
Eu am două şi mai ştiu altele două care le-aş face, dar decizia de a le face a venit după 25 de ani, cântărită şi probabil totuş matură. Aş fi curios să ştiu atitudinea fiecărui faţă de fenomenul nou-vechi pentru tineri, nu că mi-aş schimba opinia, dar trebuie să discutăm despre altceva decât sex şi politică.