nu-nu să nu credeți că ei trăiesc în secolul XIX
internet ca atare este. dar nu acesta pe îl am eu, uneori de fapt îmi pare că el pe mine, dar nu-i pe asta
internetul părinților mei se termină cam pe youtube
nivelu odnokasniki cu succes l-am filtrat, cel de skype este absolut necesar
e-mailul a intrat în obișnuință mai mare decât cutia poștală obișnuită
dar blogur-șmoguri, citirea știrilor pe alde portale online, asta nu e pentru ei
de aici: lor li-i în crâlă de activitatea online desfășurată de copilu' lor (deși mama de câteva ori a dat pe blog dar presupun că repede s-a plicitisit odată ce eu pe aici mai înjur și mai scriu pe teme îndepărtate).
ca să înțelegeți, eu uneori la facultate depuneam efort să iau note numa ca să îi mai bucur, pentru că pentru dânșii asta avea o valoare(mă rog). și la mine apare dilema: da cum eu să le comunic că eu ceva fac pe aici și cacbe îs гроза детей инвалидов pe interneturi
sau asta mai bine să nu știe?
eu chiar mă gândem azi la asta
