m-am mutat

pentru că acei de la google sunt nerușinați și mi-ai blocat blogul pentru mai mult de o săptămână eu m-am mutat de aici

în 3-2-1 vei fi rederecționat spre blogul nou

miercuri, 29 iunie 2011

bunul simţ



bunul simţ asta şi?
asta şine o compus?
asta de unde s-o luat?
asta de către cine născocit?

eticheta-iaca asta eu înţeleg îi un set de norme, învăţate, impuse, într-o circumstanţă sau alta
cod de etică-asta tot îs nişte norme, standarte şi obligaţii, fiecare cerc social cu ale sale
educaţie-ceva ce ai sau nu în primul rând de la părinţi şi apoi şcoală

da bunul simţ asta cum?
asta când calci pe cineva pe picior şi simţi că l-ai călcat? sau când dimineaţa trebuie, prin ploaie, să mergi din A în B deşi nici oblilgaţie nu ai, nici dorinţă, pur şi simplu un fel de trebu

deci bunul simţ? нет не слышал
aşa îi mai uşor să răspunzi la orice fel de întrebări

foto de aici (asta tot matincă din bun sîmţ se face)

marți, 28 iunie 2011

santabarbara.md

politică
iaca eu simt la fel ca Stewe
sau tatsu


numa că tatsu îi mai matur şi mai abţinut, eu îs pe undevai pe la nijlocu
nu, serios, asta îi democraţia spre care noi tindeam când oamenii politici se numără de la 1 la 4?



Artur are o idee, pe care are să v-o povestească dacă au să fie alegeri în septembrie

da eu am intrat în "no return point" pe moment sau zona de indiferenţă completă, şi dacă şi aceştea mă vor dezamăgi atunci ce? politică-nu vrau, Canada-niş atât
mă fac bandit ca dânşii :)

şi cumva deja nu mă mai îngrijorează soarta democraţiei în Moldova
cum poate să te îngrijoreze soarta a ceva ce nici nu există/nu a existat/nu va exista

P.S. asta îi bred cum ar zice Mark Evghenievici "la zacazu rejîmului"

poze
1
2

.

luni, 27 iunie 2011

poate fi cuantificat norocul/succesul/șansa?

una din responsabilitățile mele este să cuantific temeni ca "dezvoltarea personalului" sau "impactul dezvoltării de lungă durată" în cifre și grafice

îi greu, dar interesant

azi am acceptat o provocare conceptuală: să exprim cifre "norocul" pe care fiecare din noi îl are în viață

punctul 1: definiție

NORÓC ~oáce npop. 1) Soartă, destin favorabil. ◊ La (sau într-un) ~ la întâmplare. 2) Concurs de împrejurări favorabile. ◊ A-i surâde cuiva ~ocul a-i merge cuiva în viață. A-și încerca ~ocul a întreprinde ceva fără a fi sigur de reușită. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da târgul și ~ocul cum va fi; după împrejurări. A avea ~ a reuși, a avea succes. Joc de ~ joc (de cărți, de zaruri etc.) în care câștigul este întâmplător; joc de hazard. ~! formulă de salut. 3) Stare de satisfacție deplină; fericire. A-și găsi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconștient ceea ce putea să aducă fericire. 
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink


punctu 2: studiu de caz

am întrebat câțiva oameni pe rețele sociale cât procentual din ceea ce ei au azi se datorează norocului
nu voi da numele respondenților pentru că nu am cerut permisiune să o fac
dar îi voi reprezenta simbolic prin alfabet:

cât procentual din ceea ce ai acum se datoreaza norocului/șansei/succesului neașteptat?
A: 30% noroc, 70% muncă, 7% talent
B Alex: 75% noroc, 23% muncă, 2% dorința de a demostra ceva
C: 40% noroc, 40% șansă 20% muncă
D: 20% noroc, 30% șansă, 15% succes neașteptat, 30% muncă, 5% talent
E: 15% noroc, 60% optimism restul muncă
F: 10% noroc, 20% șansă, restul preserverență și încă 10%-hz la ce

aici accept că respondenții ar putea să confunde termenii și unile răspunsuri să fie sinonime dar e evident că o mare parte din ceea ce respondenții au obținut se datorează norocului

cele de mai sus demostrează faptul că acest noroc există: avem definiție și avem oameni care cred în existența lui, în contextul gândirii actuale aceasta este suficient

punctul 3: câteva scheme

duminică, 26 iunie 2011

familia



hai chiborjilor și roboțeilor scularea
știu că am ах*ит să vin cu așa cerințe la 11.11 duminică dimineața, dar e timpul

eu deja am făcut curat după ieri așa că poți și tu să faci ochișori

azi am să pun o întrebare: care-i relația ta cu părinții?

mama, tata, oamenii care au vrut sex și plăcere dar ai ieșit tu, sau poate te-au vrut pe tine și datorită acestui fapt au descoperit sexul și plăcerea?

oricum, care-i(relația adica)?

la mine cam pe o parte, de asta nu mă apuc să fac morale
dar m-am gândit că am ajuns la momentul în viață când deja e rândul meu să fac pașii de împăcare, eu să cumpăr dulciuri și sucuri părinților așa cum au făcut ei un sfert de secol

încerc vrasăzâcă să fac un pas spre mai bine

aș vrea tare să nu fiu unicul în acest sens

wir sehen

sursa imagine

vineri, 24 iunie 2011

joi, 23 iunie 2011

TED despre dragoste şi măsurare

personal

centrul muzical deja e demodat
să aibă acces la calculatorul tău mai multe persoane odată e de neimaginat
internet cafe-urile falimentează unul după altul
a împărtăși se reduce în a pune ceva pe facebook sau twitter

muzica curge în căşti şi nimeni nu ştie ce am acolo
informaţia mea e cel mai valoros element pe care îl am
comunic cu oamenii prin litere, multe litere, foarte multe, mii de 140 pe lună

şi am mai descoperit recent că familia mea nu e una ci îs 4 oameni care trăiesc separat şi nu se ştie dacă îi mai uneşte ceva

iese că individul evoluiază tot mai mult spre a fi singur şi nu grup
unde îi cela care spunea că homo sapiens e animal de grup?

deci spre asta tindeam?
muzica!

marți, 21 iunie 2011

postelectoral2: dincolo de cifre sunt emoţiile

un semiconductor cu cifre(știți de unde cifrele?):



Chişinăul e polarizat, toţi ştim asta da?
şi băi, oameni cu studii superioare îl împart în buni şi răi, cel mai interesant că fiecare al 2-lea îşi vede diferit vecinul, pentru fiecare al 2-lea tu ești fiecare al 2-lea

mă sperie pe mine un lucru: acei care adicatelea suntem foarte democraţi devenim extrem de repulsivi faţă de cei care exprimă o altă opţiune electorală
cuuuum? nu votezi pentru libertate şi exprimare? aah tu eşti o animalăă, jooos, dacă nu ești democrat ap nu ești om!
sau mă rog... cevai de genul
şi iară mă întreb: de ce fiecare crede în deţinerea adevărului absolut?

pe partea câştigătorului: au votat mai mulţi cu el, doar că ne va mai ţine oare încă o dată cu idealizmul, Ştefan şi vorbe anti ceva? pe bune, cei care îl votează pe Dorin cresc(am crescut?)şi începem să analizăm altceva decât idealuri efemere

și mai e ceva: cei care ne-au polarizat vor avea cel mai mult de pătimit apoi, ei deja pătimesc
distracția abia începe!

luni, 20 iunie 2011

postelectoral: Chişinăul nu e roşu?(4422)



eu, de fapt eram gata să mă trezesc într-un Chişinău dacă nu roşu atunci cel puţin roz
şi...m-am trezit, diferenţa de 4422 nu îmi pare una extrem de vagă, şi nu îmi povestiţi despre studenţii din WandT sau acei care au preferat să meargă la frigărui, e alegerea lor să nu aleagă

apropo asta:
ne zice că nu oraşul l-a ales pe Dorin ci municipiul

a, da cei care vor considera că aceasta este o victorie a alianţei ar trebui să îşi dea seama că de fapt este o scăpare, şi îmi pare că va urma o nouă ucidere în sânul familiei, poporul cere acţiuni, iar PL-ul prin Dorin şi-a salvat pielea

candidaţii:
mi-i interesant ce soartă va avea Igor Dodon acum? Mark urmează să-i facă şi lui un video cu fete goale şi multe ori PCRM-ul va avea un lider care a pierdut? oricum, mi-i interesant să urmăresc evoluţia faptelor în partid

marele avantaj şi în acelaşi timp minus a lui Dorin Chirtoacă este faptul că el a devenit simbolul luptei cu PCRM-ul. avantaj pentru că a confirmat pentru a 2-a oară acest statut şi probabil toţi liderii partidului îl văd în vise rele anume pe el, dezavantaj pentru că...câţi l-au votat pentru competenţe şi câţi pentru că reprezintă o altă forţă decât comuniştii?

cel mai trist este faptul că avem un oraş polarizat şi împărţit
după cum am zis 4422 este prea puţin, iar preţul plătit este prea mare, suntem împărţiţi în dea-ai noştri şi dea lora, asta e dea pula măi, dea pula!

duminică, 19 iunie 2011

importanța respirației

respirația îi o chestie tare importantă în viața noastră, parcă este parcă nu-i
da dacă nu-i ap gata, nici omul nu prea este
ea desigur poate să lipsească vreo 2 minute da mai mult îi greu-greu


și apoi respirația poate avea diferite roluri: este o isterică gălăgioasă în timpul sexului
este liniștită, aproape neauzită când te temi
e profundă și funcțională când alergi
și foarte caculată atunci când înoți: nu dă Doamne să iasă nu atunci când trebuie

eu respir aierul îmbuxit de praf și gaze de eșapament din mașini ieftine și vechi din Chișinău
tu?

sâmbătă, 18 iunie 2011

video// The Adjustment Bureau: ne uităm gratis și legal



până revin cu texte vă puteți uita la film aișea

joi, 16 iunie 2011

mucegai sau flori



azi mi-am dat seama că eu lupt toată viața pentru ceva,
asta e un fel de mod de a trăi, lupt până obțin(sau nu)ce îmi doresc
și apoi mă mișc spre următorul obiectiv

și tot așa
dacă nu lupt pentru ceva înseamnă că dorm,
iar cel mai tare doare când îmi dai seama că ceea pentru ce am luptat, nu a meritat, sau în final nu este ceea ce mi-am dorit cu adevărat

pe de altă parte, s-a dovedit a fi că sunt o mulțime de oameni în jur care sunt super fericiți mergând în curent, fără să depună efort, fără să lupte pentru orice întreaga viață

și...am prins un pic de stupoare de la această constatare

pe de o parte se zice că dacă stai locului, te așezi binișor în zona de confort începi să prinzi mucegai ca piatra care nu se mișcă din loc cu anii, dar pe de alta, poate nu e mucegai, poate îs florile celea pentru care alții luptă ani în șir


mai pe scurt eu îs în dilemă

sursa imagine

luni, 13 iunie 2011

cum vedem?



cum de obicei ne uităm la probleme
cum le analizăm
unde vedem soluții
cum decidem care e cea mai bună din decizii?

iaca spre exemplu

Hai Moldova a pus poza de mai sus

și cineva a zis că dacă s-ar pune și la noi așa ceva s-ar face treabă

nu s-ar face!


de ce?
pentru că nu avem cum să reciclăm

am avut noi asemnea probe recent în câteva orașe, dar care era rezultatul?
venea mașina, lua tot gunoiu, îl punea într-un recipient și toată reciclarea se termina aici

***


și cam așa vedem noi soluția tuturor problemelor: în vârful aisbergului
și conceptul de viziune globală pentru noi e ceva abstract


de asta și alegeri avem atât de des, în schimb suntem democrați, mânca-ne-aș


cumpărăm binoclu

duminică, 12 iunie 2011

când eram mic

când eram mic vroiam întodeauna hainuțe noi, frumoase și colorate
credeam că este bine și rău și că aceste idealuri nu pot fi confundate, pentru că limita e chiar în fața noastră, și cum poți să nu o vezi

când eram mic credeam în Moș Crăciun și Făt-Frumos
***

azi majoritatea hainelor mele sunt într-un ton, ciorapii-numai negri, cameșile preferabil albe sau asortate, numai asortate

binele și răul nu mai există, sunt termeni prea universali și efemeri, totul se bazează mai degrabă pe ce aș vrea să obțin decât pe ce e bine/rău

povești? nu cred în ele, cred în acțiuni măsurate și calculate
***

numai uneori, serile, copilul din mine se uită pe fereastră la stele și se întreabă cum naibii a ajuns aici?

vineri, 10 iunie 2011

poşita malldovei la lucru

şi când mă gândesc că aşa e cam peste tot

de ce mie mi-i похуй de alegeri?

panica(ca)ţilor

ce ne facem dacă câştigă Dodon
unde e biletul până în ţara visurilor canadiene?

gata bre, Chişinăul(prin consiliu)deja e pierdut

şi în genere Dodon sau Chirtoacă nu cred că vom avea parte de mari schimbări în colo sau în coaşi nu vor fi

desigur că eu am să merg să îmi mâzgâlesc fişa de buletin pe 19, voi vota ca cetăţean responsabil dar nu am să urmăresc rezultatele alegerilor după asta, matincă a să merg undeva în oraş până mai târziu şi luni, după amiază am să aflu rezultatele

joi, 9 iunie 2011

cum de revenit



atunci când ești absent ceva timp și nu vezi calea întoarsă

când ceea ce până acum era normal, dar acum e sec și plictisitor

când culorile vieții se iau din altă parte

cum de revenit la "normal"
și cel mai important: trebuie oare?

sursa imagine

luni, 6 iunie 2011

relația mea cu timpul


eu cu timpul am o relație specială
nu ne înțelegem prea bine. și dacă pe cineva el îl salvează, pe mine se revanșează, mai mereu


eu am așa un fetiș: grăbesc timpul pentru momentul pe care îl aștept, îl fugăresc și îl ucid necruțător, cu cuțite în spate și înjurii

iar când vine momentul așteptat...timpul se răzbună crud pe mine: momentul durează o clipă
nu contează cât e calentaristic: o oră, o lună sau un an, pentru mine e doar o clipă, mereu

pentru că timpul ține minte că m-am purtat urât cu el și se răzbună, mă atacă și mă lovește atunci când am nevoie de el

mi se pare logic

duminică, 5 iunie 2011

care mi-a plăcut cel mai mult la TEDxChisinau



poate pentru că vorbește despre ceea ce simt?

trebuie să fie plin!

how do you use a shit bag? via @viorelpahomi

you open the bag
you put the shit in
turn the bag insight out
you zip de bag
and you throw the shit bag away

throw the shit away!

și încă frigiderul trebuie să fie mereu plin, când vii acasă
trebuie să fie mâncare în el
și mâncarea nu se poate să o arunci
trebuie să mănânci tot
iar dacă se strică ceva amesteci, prăjești apoi fierbi și mănânci
chiar dacă nu e gustos

așa ne-au învățat

joi, 2 iunie 2011

mâinile

mâinile unui locuitor al capitalei ar putea să îți zică multe

dacă sunt pre ingrijite e lenos/lenoasă
nu prea spală vesela, nu prea merge la sală, nu prea știe să facă nimic

dacă unghiile îs pline de murdărie, atunci s-ar putea să nu fie suficient de atent
sau poate lucreză greu, mult prea greu

mâinile îs chinuite, frumoase dar parcă le lipsește grija?
persoana nu are timp pentru sine, sau nu are forță să mai aibă grijă de sine

recent am observat că uneori mâinile pot zice mai multe decât pantofii în orașu ista prăfuit

miercuri, 1 iunie 2011

hai la Teatru!


Viorel, nu acela, altu

îi regizor

şi om ca lumea

da el n-are nici o treabă

câţi dintre voi îs sătui de teatru

teatru ai să zici? dar cine mai merge azi la teatru, teatru e plictisitor
dar nu şi acesta:

un performance de viorel pahomi și alina stoianov
text de nicoleta esinencu

Să zicem că e aniversarea fiicei tale. Și vrei să-i faci un tort. Și nu ai din ce, pentru că ai dreptul la 10 ouă și 1 kg de zahar pe lună, la fel ca toată lumea. Și dacă faci tortul cu pricina, nu mai ai zahăr o lună întreagă. Te mai gândești la libertate?
Marea “victorie” a URSS-ului nu a fost neapărat conservarea oamenilor, ci aducerea acestora la condiția de a se conserva singuri. Iar după ce s-au conservat pe ei, au avut mare grijă să facă același lucru și cu copiii lor. Pentru a-i proteja.
Să zicem că mentalitatea noastră “de atunci” era vina URSS-ului. Iată-ne 20+ de ani mai târziu. Mentalitatea a rămas aceeași. Acum pe cine dăm vina?
aici detalii mai multe

relații prietenoase dezordonate



am ajuns la o concluzie că toți locuitorii activi a rețelelor sociale ar putea fi diagnosticați psihiatric
de ce?
demostrație=>

text © Nicolae Apostu