Ultimul timp des mă confrunt de dezbaterea, mai degrabă filosofică decât strict necesară, despre ce e subiectiv şi ce e obiectiv. Cei mai dificil sunt oamenii care opinia lor proprie (IMHO-ul cum se mai zice) îl oferă ca o alternativă pur obiectivă şi care trebuie apreciată ca atare, apoi însă băgând orice altă opinie în gaura subiectivităţii, dar ipocrizia e tema altei discuţii.
Ce e obiectiv şi ce e subiectiv? Greu de determinat atunci când vorbim de relaţii interumane în mare parte bazate pe emoţii şi percepţii. Am să merg pe un alt exemplu: scaunul. Pune în faţa ta un scaun şi gândeşte-te la caracteristicile acestuia
Comod/greu, frumos/urât, uşor/greu etc. – toate-s subiective la greu, pentru că sunt asumări în baza experienţelor proprii şi a percepţiilor formate dea lungul vieţii
De lemn, cu 4 picioare, are spetează – acestea sunt obiective, pentru că pentru orice om aceste caracteristici vor rămâne aceleaşi.
Acum încercăm să aplicăm aceleaşi reguli pentru orice alt subiect. Dificil? Da.
din cîte știu eu și din cîte citate am văzut, orice părere absolut omenească e subiectivă. de aia, cînd argumentezi ceva, ca să pari obiectiv, tre să operezi cu date statistice sau să citezi pe cineva care e considerat geniu (pentru că genii automat au dreptate).
RăspundețiȘtergere