Ultimul timp des mă confrunt de dezbaterea, mai degrabă filosofică decât strict necesară, despre ce e subiectiv şi ce e obiectiv. Cei mai dificil sunt oamenii care opinia lor proprie (IMHO-ul cum se mai zice) îl oferă ca o alternativă pur obiectivă şi care trebuie apreciată ca atare, apoi însă băgând orice altă opinie în gaura subiectivităţii, dar ipocrizia e tema altei discuţii.
Ce e obiectiv şi ce e subiectiv? Greu de determinat atunci când vorbim de relaţii interumane în mare parte bazate pe emoţii şi percepţii. Am să merg pe un alt exemplu: scaunul. Pune în faţa ta un scaun şi gândeşte-te la caracteristicile acestuia
Comod/greu, frumos/urât, uşor/greu etc. – toate-s subiective la greu, pentru că sunt asumări în baza experienţelor proprii şi a percepţiilor formate dea lungul vieţii
De lemn, cu 4 picioare, are spetează – acestea sunt obiective, pentru că pentru orice om aceste caracteristici vor rămâne aceleaşi.
Acum încercăm să aplicăm aceleaşi reguli pentru orice alt subiect. Dificil? Da.
