am mai zis de câteva ori că nu prea am încredere în oamenii pentru care banii reprezintă o valoare primară, nu pot să concept o viață bazată pe suma de bani oferită
sunt de acord, că oricine își are prețul său, dar nu voi crede că prin acest preț poți cumpăra orice, trebuie să existe valori și principii care nu se vor vinde nicicând
dar îmi place să privesc lucrurile în adânc, să înțeleg esența unor fenomene care mă înconjoară
și atunci îmi pun întrebarea: de unde vine venerarea banilor?
atunci când există atâtea valori pentru care merită să trăiești?
prima/unica explicație care îmi vine în cap: consumerismul
marketingul excesiv, companii și produse care se luptă pentru noi, succesul strâns interconectat cu volumul de bunuri posedate au creat un stereotip care zice clar: cât mai mult->ești mai plin de succes
iar pentru mine în acest caz am găsit tratamentul: consum cât am nevoie
nu mă voi arunca în extreme renunțând brusc la sacoșele care mi le oferă casierele dar aleg să cumpăr exact atât cât am nevoie: a 2-a pereche de încălțăminte nu pentru ca să fiu mai tare, ci pentru că îmi trebuie și ceva mai clasic, mâncare atât ca să fiu sătul, și nu ca să mă îndop
și tot așa
îmi pare astfel banii devin mod de libertate și nu obiectiv vital
trăiesc, și asta îmi place
sursa imagine
greșeli gramaticale, ortografice. Înceracă mai întîi textul să-l treci prin Word apoi să-l postezi.
RăspundețiȘtergere@Anonim, asta este stilul de a scrie al lui Nicu,
RăspundețiȘtergereSi daca unul greseste, trebuie sa il lasam asa?
RăspundețiȘtergereDa, Anonim. Să respectăm diversitatea. :)
RăspundețiȘtergereimho bred
RăspundețiȘtergerecred k e absurd s te limitezi pt k "nui rational". tatz traim prin emotzii vrode. asha k fiecare placere care nui daunatoare merita yndeplinita. da pt asta de obicei treb bani
Ambruşa tu cu banii te-ai ţîcnit oleac deam
RăspundețiȘtergereai făcut reparaţia pe blog, ai cumpărat tapete noi, cei cu cheltuiala asta ?
RăspundețiȘtergereasta din donaţii
RăspundețiȘtergerefignea, Nicușor, oamini s șim
RăspundețiȘtergere:D
RăspundețiȘtergereSi daca unul greseste, trebuie sa il lasam asa?
RăspundețiȘtergeregreșeli gramaticale, ortografice. Înceracă mai întîi textul să-l treci prin Word apoi să-l postezi.
RăspundețiȘtergere