deperesia
este boala secolului XXI, activitate mentală sporită, suprasolicitare mentală și emotivă la fiecare pas(mie uneori îmi pare că creierul meu va ajunge un coș de gunoi când voi avea vreo 50 de ani)
ne mișcăm puțin, cururile confortabil stau în scaune în birouri, degetele vesel saltă pe taste, ochii se obosesc în fața ecranelor
informația intră în creier și iese când și cum poate
printre altele: cea mai puternică armă anti-stress este efortul fizic-care lipsește
***
și iată stau eu miercuri seara în oficiu, luminile mai toate stinse, de obicei rămân nițel peste(poate pentru a compensa întârzierile care se mai întâmplă dimineața). mă gândesc la faptul că a mai rămas jumate de săptămână și jumate a trecut. păharul e pe jumate plin/pe jumate gol
și știi senzația: parcă lipsește ceva, viața e așa de plictisitoare, vrei mai mult, vrei palpitații
te întrebi e asta oare ceea ce vroiam să am la 2X de ani?
și te macină, nu prea clar încă ce: jălea de sine, sau acea informație care intră cu
tonele terabaiturile în tine
***
da apoi îmi aduc aminte de Fukusima, de 1937-1945, de alte tâmpenii
știu: sună atât de roz că îți vine să vomiți curcubee și să te caci fluturași când auzi așa fraze
dar efectul e același: o palmă peste creirul care începe să scîncească și la spot! după sport lumea e mult mai pozitivă :)
***
mișcați-vă oameni și nu căutați vinovatul în internet
iaca
link util