m-am mutat

pentru că acei de la google sunt nerușinați și mi-ai blocat blogul pentru mai mult de o săptămână eu m-am mutat de aici

în 3-2-1 vei fi rederecționat spre blogul nou

marți, 5 iulie 2011

regăsirea ta



тусоффşиле-elementul de nelipsit a vieţii tinere şi neliniştite

multitudinea de chipuri şi atingeri în care te îneci,
îţi îneci problemele şi nervozităţile, dar şi timpul cu atenţia

devii cu atât mai difuz cu cât mai mulţi sunt acei cărora te împărtăşeşti, iar într-un moment îţi dai seama că te-ai înecat şi pe tine, nu te mai regăseşti în obiectele şi acţiunile care erau atât de obişnuite, iar vocea pe care o cunoşti de mic a amuţit

nu mai eşti tu, e un fel de imens şi mare gol acolo unde erai, dar care a fost strâns până la dimensiunea unei gămălii de ac, doar că ştii că dincolo de această intrare sufocată în lumea ta interioară vidul nu a dispărut, doar că nu îl mai vezi deodată de atâta poluare.

poluare: cu alţii, alţii care îţi intră în eul tău şi pe care i-ai lăsat chiar tu să te roadă bucăţică cu bucăţică
de unde să vină gândurile dacă gândeşti ca un grup acum?

în încercarea de a alunga durearea inexplicabilă ne pierdem pe noi înşine
or aceasta e cea mai mare pierdere, pentru că dacă te plictiseşti cu tine însuţi, de ce i-ai fi interesant altcuiva?

sursa imagine

5 comentarii:

  1. pauzele si relaxarea de tot si toate sunt strict necesare pentru a nu ajunge in asemenea stari :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @google-2d0626b7cebb9cc97dcdbec7f959c9e2:disqus ap iată, vrau concediu

    RăspundețiȘtergere
  3. concediu=refresh=shap discutam ori discutam-concediu=refresh=discutie2

    RăspundețiȘtergere
  4. @google-ecef55bf76ce35ecc653ac73a2141112:disqus cumva aşă

    RăspundețiȘtergere

text © Nicolae Apostu