m-am mutat

pentru că acei de la google sunt nerușinați și mi-ai blocat blogul pentru mai mult de o săptămână eu m-am mutat de aici

în 3-2-1 vei fi rederecționat spre blogul nou

luni, 13 decembrie 2010

negru-alb?



când eram micuț și mergeam pe sub masă știam din poveștile pe care mi le zicea bunica despre faptul că lumea este bună și rea, albă și neagră
și încă sincer-sincer credeam că binele întodeauna bate răul

cu vârsta, atunci când omul continuă să coloreze lumea în negru și alb și clasificări de bine/rău putem vorbi despre dificiență de identificare
psihologii numesc această dificiență: border line personality

cu anii am învățat că orice situație trebuie privită multelateral, analizată prin prizma valorilor conform cărora trăiești și apoi de făcut decizia pentru tine ce e bine, ce e rău, dar nicicum să nu pretinzi că opinia ta este o axiomă general umană

recent discutam cu un prieten dacă și albul poate fi negru, nu am știut ce să răspund în contextul discuției
dar acum dacă ar fi să mă gândesc, cu singuranță aș putea spune că depinde din ce unghi te uiți


a da, pentru inspirație și înțelegerea pericolului axiomelor negro-albe vă recomand o scenă din filmul "Le Parfum", tipul trebuia să fie condamnat la moarte...




sursa imagine
text © Nicolae Apostu