m-am uitat ieri filmul Philadeplhia: istoria unui avocat care a fost concediat pentru că avea SIDA si era gay
mi-am pus întrebarea dacă noi suntem chiar atât de toleranţi pe cât ne dorim
la baza tuturor religiilor stă iubirea, dar interpretarea religiilor de oameni diferă
cât de mulţi dintre noi sunt în stare să stea la aceiaşi masă cu o persoană care are SIDA sau orice altă boala incurabilă? îmi aduc aminte când am fost în spital în comă, şi apoi revenire din cauza diabetului au venit să mă viziteze colegii de grupă, printre care o capră, care parcă se temea să se atingă de mine(alo!! chiar să vreau nu am să pot să îţi dau daibet) spre sfârşit mi-a zis:
"Nicolae noi ne-am bucurat să te cunoaştem..."-go kill yourself bitch!
câţi dintre noi sunt gata să accepte oamenii de "orientare sexuală netradiţională"
am câţiva prieteni, unii o recunosc alţii nu, oameni diferiţi prin nimic, putem sa vorbim de fotbal, funduri de fete sau modele de cămăşi-no stress. dar am şi dintre acei care zic: ei sunt murdăria societăţii, perverşii etc. etc.
ştiaţi că: gay-ii şi lezbienile nu sunt perverşi sau bolnavi?
iar majoritatea maniacilor care violează copii şi omoară femile(70%) sunt bărbaţi albi din familii normale? majoritatea maltratărilor sexuale faţă de copii au loc în familie(tata, unchi, verişor etc.)
dacă un rom ţi-ar cere apă, şi i-ai da să bea din sticla ta, ai putea să mai bei din ea mai departe?
oare suntem atât de buni pe cât ne dorim sau...
