Noi, Tinerii, CoNTăM pe acţiunile dvs. de azi !
Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) constată cu regret comasarea domeniului Tineret cu cel al Sportului si mai ales Turismului în cadrul Ministerului Tineretului, Sportului şi Turismului. Este totuşi salutabil faptul că noul Minister include domeniul Tineret drept prioritare, dar ne exprimăm dubiile referitor la funcţionarea eficientă a unui Minister cu direcţii neconvergente între ele. În acest context credem că schimbarea puterii politice ar trebui să însemne nu doar modificări structurale, dar şi prezervarea tendinţelor pozitive.
Ţinem să menţionăm că, conform standardelor şi indicatorilor Consiliului Europei şi ai Comisiei Europene, politicile de tineret presupun realizarea educaţiei formale, dar şi a educaţiei non-formale drept priorităţi obligatorii, primordiale şi necesare pentru dezvoltarea tinerilor. Urmând bunele practici europene şi programul pentru tineret al Comisiei Europene (Tineret în Acţiune), dar şi al Consiliului Europei (Agenda 2020), tinerilor trebuie să le fie asigurată oportunitatea de a beneficia de servicii de educaţie non-formală care presupun formarea abilităţilor de cetăţeni activi în toate sferele politice, economice şi sociale ale unui stat democratic.
CNTM este îngrijorat de faptul că comasarea domeniului Sportului şi Turismului cu domeniul Tineret va duce doar la neglijarea acestuia din urmă iar existenţa unui minister care ar lucra pe trei arii necongruente direct ar crea un eventual eşec în promovarea tineretului şi a politicilor de tineret.
Sperăm că guvernarea va oferi tinerilor oportunitatea de a beneficia de servicii de educaţie non-formală, de a se încadra în diverse organizaţii de tineret, de a se implica în structuri de auto-guvernare etc., toate aceste posibilităţi ne-fiind deloc legate de domeniul Turismului.
Reieşind din aceasta Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova se pronunţă pentru:
Revederea de către Parlament şi Guvern a posibilităţii de a include domeniul Tineret în cadrul Ministerului Educaţiei, fie înlăturarea domeniului Turism din componenţa noului Minister propus;
Consultarea sectorului asociativ de tineret privind structura internă a viitorului Minister ce se va ocupa de domeniul Tineret;
Alocarea unui buget substanţial mai mare pentru domeniul Tineret, precum şi schimbarea modului de finanţare al organizaţiilor de tineret.
În contextul celor afirmate mai sus, dorim ca tineretul să fie o prioritate nu doar în afirmaţii publice şi programe electorale, dar şi în acţiuni care încep de la formarea unui Minister funcţionabil, durabil si orientat spre necesităţile şi problemele tineretului din ţară, acţiuni care încep azi!
over and out
Pacat ca pe blog nu exista optiunea "Like" care-i disponibila pe facebook. Altfel cu siguranta facea click pe ea ;)
RăspundețiȘtergere:) intra pe unimedia...vezi ca tineretul pntr care luptam nici nu prea intelege despre ce e vorba
RăspundețiȘtergereCred ca reactia negativa era mai mult fata de Tudor Darie care a facut prea multa spuma la gura (sau cel putin de departe parea spuma, dar mai stii..). Sa nu fi fost acest "actor" cred ca si sustinerea ar fi fost mai mare.
RăspundețiȘtergeredeacord, ar putea fi asta
RăspundețiȘtergeredar este trist faptul ca tinerii, oamenii in general in Md se lasa influentati de 2-3 indivizi publici decat de propria opinie
in fine
pot sa afirm pentru a 10000 data CNTM nu are nimic nici cu Tudor nici cu PCRM nici AIE
reprezentam oraganizatiile membre si tineretul din tara, am fost investiti cu mandat petnru a o face si aparam pe masura posibilitatilor interesele celor care ne-au oferit increderea
Cred ca reactia negativa era mai mult fata de Tudor Darie care a facut prea multa spuma la gura (sau cel putin de departe parea spuma, dar mai stii..). Sa nu fi fost acest "actor" cred ca si sustinerea ar fi fost mai mare.
RăspundețiȘtergeredeacord, ar putea fi asta
RăspundețiȘtergeredar este trist faptul ca tinerii, oamenii in general in Md se lasa influentati de 2-3 indivizi publici decat de propria opinie
in fine
pot sa afirm pentru a 10000 data CNTM nu are nimic nici cu Tudor nici cu PCRM nici AIE
reprezentam oraganizatiile membre si tineretul din tara, am fost investiti cu mandat petnru a o face si aparam pe masura posibilitatilor interesele celor care ne-au oferit increderea
Pacat ca pe blog nu exista optiunea "Like" care-i disponibila pe facebook. Altfel cu siguranta facea click pe ea ;)
RăspundețiȘtergere