să fiu sincer am acceptat oferta de a pleca în Soci numai de dragul provocării și a șansei de a vedea un oraș nou
Soci desigur e fantastic: un oraș care se întinde dea lungul țărmului mării la peste 100km lungime, cu șoferi de maxi-taxi care roagă oamenii să aștepte următorul autobuz pentru a nu supraîncărca mijlocul de transport, cu șoferi de taxi care rup din tine sume enorme dacă nu ești din capul locului, cu un pic peste 300mii de localnici, fericiți care am impresia sunt molipsiți de virusul politeții la fel ca oamenii din Sibiu
Soci este un oraș în creștere, jumătate din el este șantier, dar asta nu deranjează deloc, oricum te simți întro mekă al soarelui, mării și munților. munți care intră în mare este o priveliște fantastică, trebuie să vă zic
dar am descoperit în această călătorie ceva la ce nu mă gândeam. gândul inițial era: ok merg cu 5 ciuvași pe unii îi știu mai bine, pe alții mai rău, dar nu îmi setez mari așteptări față de ei. la vârsta asta mare apropiere emoțională oricum nu iese. pentru ca spre sfârșit de 2,5 zile să ne simțim din jumătate de glumă sau din priviri și să fim oarecum o adevărată echipă, fără fraze mărețe rostite, fără declarații emoționale, dar mai mereu cu zâmbetul pe buze și siguranța că dacă va fi de tot de tot rău - cineva neapărat te va ajuta
fost fain. mulțumesc băieți, iar pentru că am fost хор мальчиков заичиков am o dedicație pentru voi:
Soci desigur e fantastic: un oraș care se întinde dea lungul țărmului mării la peste 100km lungime, cu șoferi de maxi-taxi care roagă oamenii să aștepte următorul autobuz pentru a nu supraîncărca mijlocul de transport, cu șoferi de taxi care rup din tine sume enorme dacă nu ești din capul locului, cu un pic peste 300mii de localnici, fericiți care am impresia sunt molipsiți de virusul politeții la fel ca oamenii din Sibiu
Soci este un oraș în creștere, jumătate din el este șantier, dar asta nu deranjează deloc, oricum te simți întro mekă al soarelui, mării și munților. munți care intră în mare este o priveliște fantastică, trebuie să vă zic
dar am descoperit în această călătorie ceva la ce nu mă gândeam. gândul inițial era: ok merg cu 5 ciuvași pe unii îi știu mai bine, pe alții mai rău, dar nu îmi setez mari așteptări față de ei. la vârsta asta mare apropiere emoțională oricum nu iese. pentru ca spre sfârșit de 2,5 zile să ne simțim din jumătate de glumă sau din priviri și să fim oarecum o adevărată echipă, fără fraze mărețe rostite, fără declarații emoționale, dar mai mereu cu zâmbetul pe buze și siguranța că dacă va fi de tot de tot rău - cineva neapărat te va ajuta
fost fain. mulțumesc băieți, iar pentru că am fost хор мальчиков заичиков am o dedicație pentru voi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu