m-am mutat

pentru că acei de la google sunt nerușinați și mi-ai blocat blogul pentru mai mult de o săptămână eu m-am mutat de aici

în 3-2-1 vei fi rederecționat spre blogul nou

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

In FIECARE an!



În fiecare an, odată
Îmi bagă ace în vene, îmi iau săngele și ma scanează, mă xeroxează
Ca sa nu mor
Cu toții vom muri odată
Numai nu eu, pentru că ei fac asta
Peurmă ies și arăt ca un narcoman, cu scrîșnetul acelor ce imi ieșeau din corp mereu în urechi
Cu idei și istorioare vechi și noi de prin toată Moldova auzite de la colegii mei de salon
Saloane fară fum dar cu moartea pe alături, biata mea Moldova
Cu coridoare spălate de 5 ori pe zi ți 2 ori pe noate dar mereu cu mirosul și gustul disperării și a sfărșitului eminent
Cand stai 2 ore în șir iar săngele tău este diluat continu de medicamente și apă, când ei masa doar la ore și in limite și doar după ce iti bagi un ac
Ca câinii lui Pavlov
ș-apoi îi înțelegi pe toți, pentru că acolo de unde vii ai fost pe cel mai jos nivel
sau pentru că acum 2 ani ai murit și doar 2 persoane au fost în stare să te salveze și te simți porc doar la gîndul ca ai putea sa le tradezi cândva, deși ești un simplu om
sau pentru că nu mai vin prietenii când îi aștepți și atunci realizezi că ai doar 2-3 preieteni iar restul așa...amici
sau cînd te sună cineva pe cine ai vrea să auzi, conștient sau nu, dar nu te-ai fi așteptat niciodată că te-ar suna
și atunci realizezi ca nimic nu e zadarnic
te iubesc lume...deși sentimentul nu neaparat e reciproc

over and out

3 comentarii:

text © Nicolae Apostu