Jeanne d'Arc
Albert Einstein
Nelson Mandela
nu putem vorbi despre o viaţă personală plină de bucurii a acestora
atuci când te opreşti, găseşti cuibul, pacea şi liniştea nu mai vrei să lupţi, să obţii, schimbi paradigmele gândirii, pentru că te laşi condus de stereotipuri şi găseşti fericirea în ele, e un fel de acceptare a statusului quo, benefic şi util pentru societaea în care suntem dar nu neapărat pentru dezvolatea ei
altfel spus. acei care lupă şi crează de obicei sunt acei care nu îşi pot găsi pacea. fie nu acceptă să o găsească, fie caută-caută-caută. apoi disperă şi renunţă. şi atunci toată energia care ar fi trebuit să fie orientată spre caldul familiei se orientează în altă direcţie, de obicei multiplicată de realizări apreciată de o mulţime de oameni(sau nu)
ideea apropo este şi în filmul:
apropo dacă cineva nu a văzut filmul o puteţi face aici tare bun
ideea apropo observată şi din realitate: oamenii care sunt în relaţie stabilă ar putea deveni mai puţin ambiţioşi şi orientaţi pe rezultat. ceea ce mie mi se pare absolut normal, nu mai poţi dedica extra ore serviciului/voluntariatului atunci când ai la/cu cine să mergi după ora 18.00
alegerea fiecare o face pentru sine
şi îmi pare că majoritatea(cei care aleg calea simplă)sunt mai fericiţi
ţie cum ţi se pare?
