Sa vorbim de viata?

am devenit plictisitori si prevezibili...
lucrez 3 ani ca sa strang bani si apoi ma casatoresc, si apoi mai lucrez 4 ani si fac un copil, si banii ii pun la ciorap pentru ca odrasla va merge la liceu si facultate si atunci ii voi scoate din ciorap, si ii voi da in ochi cu banii: iata am mucit o viata ca sa poti sa mergi acum sa inveti, sa stii ca trebuie tare mult sa ma iubesti
un fel de jertfire viata-contra-bani si apoi bani-contra-dragoste, prostitutie in familie
si nu iti ramane spatiu, si apoi le insufli copiilor ca trebuie si ei asa sa traiasca, zi de zi ca furnicile sa mearga la musuroaie sa adune crengute verzi ca apoi sa mai cupere o masina, sau o casa, sau un televizor cu diagonala de 72"...
iar lumea moare fara tine, nu vezi cum apune soarele pe malul oceanului, nu stii cum e sa stai pe un pod cand trece trenul pe sub el, nu ai aflat durerea mainilor dupa ce ai sadit un copac, nu ai simtit gustul libertatii cand ai iesit in strada de la lectii or serviciu pentru ca idealurile tale nu sunt respectate

si daca nu cauti şopârle la 4 ani pana la ora 10 noaptea, daca nu ratacesti paduri la 15, daca nu ai curajul sa iti ei doar rucsacul si sa pleci cu el cu primul autocar la sute de kilometri de casa la 20, daca la 23 nu parasesti un loc de munca numai pentru ca nu esti sigur ca vei gasi altul in scurt timp...ce ai sa le povestesti nepotilor la 60? vei spune:

eu m-am nascut, am existat dupa reguli si am sa mor, dar viata asa si nu am trait-o...

si vei plange