Cu gandul la casa

zidul primariei din Bucuresti, pastrand "cicatricele Revolutiei", ma rog in fiecare zi sa nu sa se impuste la noi

mi-am dat seama ca in tineretul nostru exista un spirit de patrie...cei care sunt peste hotare vor acasa, anume acum cand e dificil si asta ma face mandru, si eu vreau acasa..si sunt ft trist ca nu pot sa fiu alaturi de tot ce se intimpla, nu sa ies in piata, pentru ca pana acum nu sunt sigur ca vreau si trebuie sa fac asta dar sa respir acelasi aer, sa fiu moral alaturi
am intels ca au inceput abuzurile, si mi se pare o chestie tampita sa ei copii de la lectii sau sa-i ridici din pat noaptea sau...sau ii ei din spitale si sa ii duci undeva :(
nu mai inteleg ce se intimpla, cu ce ocazie se face totul, si imi pare rau ca frica incepe sa circule prin Chisinau...
vorbeam azi cu verisoara mea, care la incpeutul anilor 90 era studenta, era si ea atunci in piata, si am intrebat-o :

"Care a fost momentul de intoarcere?. Cand ati simti ca ati facut schimbarea in directia castigului"
"Atunci cand au inceput sa aresteze oameni, am intles ca le este frica..."

vreau acasa...